Arhiva

Archive for Iulie 2011

Mijlocire

„Doamne,pentru ce ai facut un astfel de rau poporului acestuia? Pentru ce m-ai trimis? De cand m-am dus la Faraon ca sa-i vorbesc in Numele Tau,el face si mai mult rau poporului acestuia;si n-ai izbavit pe poporul Tau.”Exod 5:22,23. Moise trebuie sa fi fost uimit de ostilitatea pe care a intalnit-o si din partea poporului,dar si din partea lui Faraon,la Cuvantul Domnului. Unde era biruinta la care se asteptase? Unde era Dumnezeu? El isi luase inima in dinti si facuse cunoscut mesajul Domnului,iar acum era acuzat ca conduce o greva nationala.Acesta este testul la care este supusa orice persoana care se agata cu credinta de Cuvintele lui Dumnezeu. Dupa ce ne rugam si umblam in ascultare,este posibil ca lucrurile sa se inrautateasca inainte de a se indrepta!Noi asteptam solutionarea rapida a problemei,in schimb aceasta se complica si mai mult. Asemenea lui Moise ,suntem tentati sa ne indoim de cuvantul pe care ni l-a dat Dumnezeu. Atunci cand ne bizuim pe promisiunile lui Dumnezeu va trebui sa ne asteptam si la lucruri pe care nu le-am prevazut. Increderea in Domnul nu-ti va face viata mai usoara ci te va pune intr-un „montagne-russe” spiritual si emotional, aidoma lui Moise, trebuie sa umblam prin credinta si sa ne rugam cu credinta.

Categorii:Uncategorized

Ferestre

„Ochiul este lumina trupului. Daca ochiul tau este sanatos,tot trupul tau va fi plin de lumina;dar daca ochiul tau este rau,tot trupul tau va fi plin de intuneric.”Matei 6:22,23. Generalul american Robbie Risner a fost timp de sapte ani si jumatate prizonierul soldatilor nord-vietnamezi intr-un lagar de prizonieri de razboi din Hanoi. Mizeria era standardul celulei in care locuia,ea nu avea pat,nici scaun,nici masa,si nici o cale de iesire nu exista pentru el. Gandacii si soarecii erau singurii vizitatori in intunericul celulei prin care razele de soare patrundeau prin trei gauri din tavan. Carcera,infometarea,tortura si bataile devenisera rutina. Anchetatorii suceau membre rupte,taiau pielea cu baionetele,varau betisoare pe nari si hartie in guri. Urletele planau peste lagar. Sa ascultam descrierea facuta de Risner:”Totul era trist si deprimant. Aproape ca era esenta disperarii. Daca ai fi putut extrage sentimentul din cuvantul disperare,ar fi iesit ceva cenusiu,plictisitor,de culoarea plumbului,prafuit si murdar.”Cum e posibil sa supravietuiesti sapte ani si jumatate intr-o astfel de fundatura?Iata ce a facut Risner. S-a uitat la un fir de iarba.La cateva zile dupa intemnitare,s-a chinuit sa dea la o parte grilajul de la o gura de aerisire de la nivelul solului,s-a aplecat cu capul in dreptul deschizaturii cat o gaura de creion si a zarit un singur fir de iarba. In afara de tulpina acestuia,lumea lui nu avea nici o culoare. Asa ca fiecare zi si-o incepea in rugaciune privind singurul fir de iarba pe care il vedea. El numea aceasta o „transfuzie de sange pentru suflet”. Nu este nevoie sa ajungi la Hanoi pentru o existenta cenusie,uneori vizitezi celula asta fara sa vrei.Dar forteaza gratiile si atinteste-ti privirea spre lucrul acela care poate da culoare celulei tale. OCHII SUNT FERESTRE PENTRU SUFLET.

Categorii:Uncategorized

In toata vremea…tot felul…

„Faceti in toata vremea,prin Duhul,tot felul de rugaciuni si cereri. Vegheati la aceasta,cu toata staruinta,si rugaciune pentru toti sfintii”Efeseni 6:18. O anumita chemare iti umple glasul de energie,chipul de hotarare si da directie pasilor tai? Izoleaza si adopta chemarea aceea. Nimic nu acorda unei zile o sansa mai mare decat o izbucnire zdravana de pasiune. Roaga-L pe Dumnezeu sa injecteze pasiunea Lui in ziua ta. Vezi pentru noi unele zile sunt lipsite de frumusete,lipsite de viata si asteptam sa treaca, pentru a veni o zi anume,sau un concediu,etc. Insa pentru Dumnezeu care nu este limitat de timp si spatiu fiecare zi pe care ti-o creeaza este ziua in care sa te bucuri si sa te veselesti,fiecare zi e deosebita,la El nu exista rebuturi ca la noi,El tot ce face este desavarsit. Astazi roaga-te pentru fiecare persoana pe langa care treci,nu te plange de aglomeratie sau de liftul blocat, acestea sunt momente potrivite pentru rugaciune. Lupta-te in rugaciune,fa efort,iubeste pentru ca Dumnezeu iubeste. Oamenii pot fi greu de iubit,dar tu iubeste-i asa cum i-a iubit Domnul tau pana la capat! Fii plin de viata si daruire!

Categorii:Uncategorized

Frica

„…si a inceput sa Se inspaimante si sa Se mahneasca foarte tare”Marcu 14:33. Prezenta fricii nu inseamna absenta credintei. Frica ne viziteaza pe toti. Pana si lui Isus I-a fost frica. Dar lasa ca frica sa fie doar un vizitator,nu un locuitor permanent. Nu a luat frica destule? Destule zambete? Chicoteli? Nopti pline de odihna,zile pline de exuberanta? Intampina-ti temerile cu credinta. Daca te desparti de Isus,bucuria va muri, rasul va pieri si maine va fi ingropat in mormantul de teama din ziua de azi. Nu face gresala aceasta. Acorda zilei o sansa. Crede ca El poate. Crede ca Lui Ii pasa. Crede ca El vine. Nu te teme. Crede numai.

Categorii:Uncategorized

Slujire

„Daca te sileste cineva sa mergi cu el o mila de loc,mergi cu el doua”Matei 5:41.Societatea are trei optiuni:cedezi,iesi sau lupti. Isus insa a introdus a patra optiune. Slujeste. Slujeste-i pe cei care te urasc,iarta-i pe cei care te ranesc. Ocupa locul cel mai modest,nu pe cel mai inalt;cauta sa slujesti nu sa fii slujit. Nu te razbuna cu aceeasi masura,ci poarta-te cu bunatate. El a creat ceea ce am putea numi Societatea ”Inca o mila”. In cazul in care erai obligat sa mai mergi inca o mila Isus spunea:”Dati mai mult decat vi s-a cerut”.Mergeti doua mile,continuati si nu va opriti dupa o mila. Uluiti-l pe soldatul roman spunand:”Nu am facut destul pentru tine. Voi mai merge o mila.”Sa faci mai mult decat ti s-a cerut,dar cu bucurie si cu har! Societatea „Inca o Mila”exista si astazi.Membrii ei au renuntat de mult la ambitii de nivelul Everestului pentru a-i ajuta pe alpinistii epuizati sa ajunga la adapost. Sa-ti spun cum poti sa-i recunosti pe membrii ei. Nu poarta ecusoane sau uniforme,poarta zambete. Ei au descoperit secretul. Bucuria vine din efortul depus in plus. Cea mai dulce satisfactie o ai nu cand escaladezi propriul Everest,ci cand ii ajuti pe altii sa urce.

Categorii:Uncategorized

Promisiuni

„Si iata ca Eu sunt cu voi in toate zilele”Matei 28:20. Cand marinarii din vechime schitau harti ale oceanelor,isi scoteau la iveala frica prin insemnarile pe care le faceau pe suprafata apelor vaste,neexplorate,cartografii scriau cuvinte precum acestea:”Aici pot fi dragoni”,”Aici pot fi demoni”sau”Aici pot fi sirene”. Daca s-ar trasa o harta a lumii tale pe care ai parcurs-o sau pe care o mai ai de parcurs,am citi astfel de propozitii? Ce ai scris deasupra apelor adanci ale pubertatii:”Aici ar putea fi dragoni”? Dar in noptile lungi ale singuratatii ai scris:”Aici ar putea fi demoni”? Sau in apropierea latitudinilor indepartate ale morti si vesniciei ai scris:”Aici ar putea fi sirene”? Daca raspunsul este ‘Da’,ia repede creionul, taie si apoi scrie peste aceste propozitii:”Aici este Dumnezeu”. Retine:nu vei ajunge niciodata undeva unde Dumnezeu sa nu fie prezent. Poti fi parasit, inrolat,expediat,spitalizat dar incrusteaza aceste cuvinte in inima ta:NU POTI FI NICIODATA UNDEVA UNDE SA NU FIE DUMNEZEU.

Categorii:Uncategorized

Nu te teme!

„Dar Isus,fara sa tina seama de cuvintele acestea,a zis fruntasului sinagogii,:”Nu te teme,crede numai!””Marcu 5:36. Iair pleaca tulburat de acasa. Are o mie de intrebari si nici un raspuns. ‘Ma intreb daca poate?’ se intreba el. ‘Ma intreb daca Ii pasa?’ si framantarea lui crestea odata cu multimea intrebarilor.’Ma intreb daca va veni?’isi spunea el. Cunoastem intrebarile lui Iair pentru ca am infruntat teama lui. Capernaumul este echivalentul spitalului nostru,a tribunalului,a noptilor apasatoare si nedormite. Fiica pe moarte poate fi in cazul nostru,casnicia,cariera,viitorul,partenerul bolnav sau un prieten pe moarte. La fel am facut si noi. Cu o credinta cat un fulg de nea am cazut adesea la picioarele lui Isus si am implorat mila Lui. El ne raspunde cu speranta. Raspunsul Sau arunca o lumina noua. Norii se destrama. Soarele straluceste… pentru o vreme. Dar la jumatatea drumului spre miracol,Isus se opreste.Boala revine,inima se impietreste,ne surprindem la fel ca Iair in fata cuvintelor:”fetita ta murit, nu mai supara pe invatatorul”.Probabil isi spunea ”daca nu Te-ai fi oprit sa intrebi despre femeia care s-a atins de Tine,ajungeai la timp,daca nu Te-ai fi ocupat de altii ai fi avut timp si pentru mine”. Si cred ca a simtit ca si noi uneori,ca este un punct lipsit de importanta pe lista lui Dumnezeu, intrebandu-se daca Isus Isi mai aduce aminte de el. Cred ca pana acum Iair mergea in fruntea multimii,dar acum cred ca totul se schimbase cred ca Isus mergea primul si Iair venea dupa El.Isus ar fi putut sa rosteasca un cuvant si fetita sa fie vindecata de la distanta insa a vrut sa faca mai mult decat s-a invie pe fetita moarta,El a vrut sa arate ca Ii pasa si ca vine pana la tine.

Categorii:Uncategorized