Prima pagină > Uncategorized > Biruitori sau biruiti

Biruitori sau biruiti

„Armele cu care ne luptam noi…sunt puternice, intarite de Dumnezeu ca sa surpe intariturile” 2 Corinteni 10:4.

Desi armele cu care noi putem lupta in rugaciune sunt puternice totusi ezitam atat de des. Cei mai multi dintre noi avem probleme cu rugaciunea. Uitam sa ne rugam, si cand ne aducem aminte, ne rugam in graba si destul de formal. Mintile noastre ratacesc; gandurile se imprastie ca fulgii suflati de vant. De ce toate astea? Pentru ca rugaciunea necesita un efort din partea noastra. Nu exista nici o formula pentru ea. Nu exista scoli pentru rugaciune. Cu toate astea o simtim ca pe un peste lunecos care se zbate si ne scapa printre degete. Satana incearca sa intrerupa rugaciunile noastre, suna telefonul, oala tocmai fierbe, e timpul sa dai cu aspiratorul, este tarziu si atipesti la rugaciune, etc. Ne luptam cu rugaciunea nu numai din vina noastra. Diavolul stie ce poate face rugaciunea. El a fost de fata cand Petru a fost eliberat din celula inchisorii, de un inger, ca urmare a rugaciunii bisericii, a fost si la coborarea Duhului Sfant de Rusalii, a fost si cand Lazar a inviat, si cand Ilie a coborat foc din cer, cand Iosua a oprit timpul in loc in toiul bataliei, si cand „Domnul S-a lasat de raul, pe care spusese ca vrea sa-l faca poporului Sau” (Exod 32:14.) ca urmare a mijlocirii lui Moise pentru popor si de multe alte dati. Inimile noastre aprinse misca inima lui Dumnezeu. Rugaciunea nu schimba natura lui Dumnezeu sau esenta fiintei Sale, rugaciunea influenteaza mersul istoriei. Demonii nu se tem nici daca scrii nici daca citesti, nu se poticnesc nici cand intri pe usa bisericii sau participi la conferinte. Insa cand cineva marturisete maretia lui Dumnezeu dintr-o inima curata si sincera, intariturile iadului sunt zguduite. Satan incearca sa se posteze intre noi si Dumnezeu, insa o sterge cu coda intre picioare cand punem genunchii jos cu indrazneala pentru ca „Domnul este langa toti cei ce-L cheama, langa cei ce-L cheama cu toata inima” (Psalmul 145:18.).

Anunțuri
Categorii:Uncategorized
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: