Prima pagină > Uncategorized > Neimplicatul

Neimplicatul

Orice grup uman are în el o parte inertă, o fracţiune greu de urnit, un fel de ariergardă pe care o târăşte după el în proiectele sale. Biserica, la fel, are partea ei formată din grupul celor care nu se implică, balast stânjenitor în toate acţiunile ei. Neimplicatul trăieşte mereu într-o atmosferă de gară. El este mereu cu geamantanul în mână, gata de plecare undeva. Nu se ştie unde, dar el pleacă. Cândva. De aceea, nu se implică. Viaţa sa este un fel de provizorat, o aşteptare a ceva mai important decât ceea ce se petrece aici şi acum. Nu trebuie să aibă prea multe legături ca să se desfacă repede. Să plece fără prea mari dureri ale despărţirii. Nu se leagă sentimental de nimeni şi de nimic. El nu este de aici. Este doar în tranzit printre noi.
Camus spunea despre un anume enoriaş care era cu totul insensibil la predica înflăcărată a unui preot, contrariat că toată lumea plângea pe rupte la mesajul predicii şi el nu trăda nici o emoţie, că cineva l-a întrebat ce se petrece cu el. A răspuns: ,,Eu fac parte din altă parohie.”
Neimplicatul este întotdeauna din altă parohie. Din una viitoare. Cum ajunge în una, el este deja cu gândul la alta. Dezvoltă astel un modus vivendi de pururi călător prin viaţă.
El nu intră în cor, în fanfară, în grupul de închinare, cu toate că are o voce bună. O va folosi ,,dincolo”, unde va pleca el într-o zi anume. Dacă-l soliciţi să facă o muncă oarecare, de obicei, nu are timp. Este foarte ocupat. Dacă se iveşte o dispută de orice natură, el nu se implică. El este neutru. Nu ţine cu nimeni, pentru că el ţine numai cu sine.
Vine când are chef la orice activitate, şi întotdeauna mai târziu. Nu mult. Numai un pic. Să nu bănuiască cineva că el este implicat, că se ,,bagă”.
Bani la biserică dă doar de ochii lumii. Nu mulţi. Minimum. Nici deloc, pentru a provoca, dar nici prea mulţi pentru a se remarca acest fapt. Neimplicatul se adânceşte mereu în mediocritatea tuturor relaţiilor, pentru că el nu se încarcă cu poverile inutile ale altora. El şi aşa va pleca de aici.
Dacă Neimplicatul trăieşte în România, nu se implică pentru că el va pleca într-o zi în America, Australia, Canada, Germania, Spania…sau cine ştie unde. Oricum, în altă parte.
Dacă trăieşte în America, atunci se va muta undeva, sau va pleca înapoi în România. De obicei, va pleca în ,,lucrare” când îl va chema Domnul, bineînţeles. Până atunci, el nu se implică.
Îl privesc pe Neimplicat de la fereastra mea de sus. Nici la serviciu nu se implică. Face doar ceea ce i se cere. Nimic mai mult. Inima nu-i este nicăieri. Ori poate este în locul acela anume pe care şi-l visează. Pentru că trebuie să existe pe lumea aceasta un loc anume în care să te simţi acasă, la locul tău, om potrivit la locul potrivit. Pentru Neimplicat aceasta este Utopia după care tânjeşte sufletul său.
Ciudat, însă am văzut Neimplicaţi care aveau geamantanul gata de drum, cărora li s-au oferit posturi mari. Deodată nu mai pleacă. M-am convins că locul acela unde sunt ei gata să plece nu e totuşi prea departe, aşa cum vor ei să ne lase să înţelegem. Era scaunul din faţă. Era locul din frunte, pe care nu au curajul să şi-l revendice, ci mai degrabă să ne creeze sentimente de frustrare pentru pierderea pe care o s-o suferim noi într-o zi, din cauza plecării lor.
De multe ori Neimplicatul foloseşte un limbaj codificat. Ar vrea să spună de fapt: ,,Dacă nu mă promovaţi acolo unde îmi este locul, nu mă voi implica cu nimic în lucrul de aici şi acum, şi o să mă regretaţi voi după ce o să plec!” Fariseul acesta este subtil, mai subtil ca alţii. Neimplicarea sa este un fel de protest, un fel de dezacord cu cei care conduc, exprimat foarte ,,duhovnicesc”. El nu se implică, pentru că va pleca. Cândva.
Neimplicarea sa totală în lucrul de aici şi acum îl descalifică cu totul pentru orice lucru bun în viitor. Pentru că am văzut eu bine, de-a lungul anilor, că cel ce nu face cu inimă ceea ce este de făcut acum şi aici, de obicei, nu va face niciodată nimic semnificativ, nici altă dată sau în alt loc. Va găsi scuze pentru neimplicare mereu.
L-am tot urmărit pe Neimplicat şi mi-am dat seama că un alt motiv al său este lenea. Este leneş. Puturos de leneş.
Înţeleptul Solomon spunea despre leneş că se teme să iasă în uliţă că s-ar putea ca un leu să fie acolo şi să-l ucidă. E mai bine să se învârtă în aşternutul lui ca uşa în balamale. Apoi se crede mai înţelept decât restul lumii. (Proverbe 26: 13-16)
Se crede mai înţelept pentru că ani la rândul a reuşit să păcălească multă lume cu atitudinea sa. Mulţi au crezut că el este foarte duhovnicesc, de aceea nu se amestecă cu ceilalţi. Alţii au fost mereu umiliţi de înălţimea ,,chemării sale” în lucrarea Domnului, bineînţeles din altă parte. Nu de aici.
,,De ce lucrezi tu degeaba, George?” l-a întrebat un vecin care stătea cu coatele pe gard, privind la osteneala tatei, săpând grădina. Filozof din fire, tata i-a răspuns: ,,Auzi dumneata!E mai bine să lucrezi degeaba, decât să stai degeaba.!”
Pe mine nu mă mai păcăleşte Neimplicatul. Nu este decât încă o piatră grea în carul Evangheliei, din pricina căruia înaintăm atâta de greu şi aşa de puţin.

P.L

Anunțuri
Categorii:Uncategorized
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: