Arhiva

Archive for ianuarie 2018

Confuzionismul

27 ianuarie 2018 Lasă un comentariu

Nu doresc să scriu un discurs filozofic, din contră, sunt preocupat mai degrabă de aspectul practic al vieții cu Dumnezeu. Vreau să atrag atenția asupra unei tendințe tot mai evidente, și anume lansarea intenționată a unor mesaje duble cu scopul de a-i impresiona sau dirija pe cei lesne crezători. Unde este confuzia? Isus nu i-a permis diavolului să-I țină lectii de interpretare a Scripturii, chiar dacă Satana ținea în mână Legea lui Moise. Ce a surprins Isus? Încercarea diavolului de a crea impresia unui troc între Împărația lui Dumnezeu și prințul întunericului, pentru ca în felul acesta să aibe acces mai ușor în viața celor din poporul Domnului. Isus a îndrăznit să spună că El este Adevărul, un adevăr care călăuzește, care conduce, care inspiră, care eliberează, adevăr care trebuie crezut și trăit cu toată ființa. Aici nu e confuzie! Ea apare în momentul în care ne îndepărtăm de adevăr și trecem de linia care separă întunericul de lumină, rătăcind. Confuzia este și mai profundă din momentul în care oamenii nu mai fac deosebire între ceea ce este spiritual și ceea ce vine din firea pământească a celor însemnați cu fierul roșu în cugetele lor. Isus a spus că El e Calea, și înțeleg de aici că doar în măsura în care trăim ceea ce ne-a spus El vom ajunge la Tatăl.

Categorii:Uncategorized

Vremuri grele

Nu, nu este un titlu de film sau de carte, este o descriere pe care o făcea Pavel, cel mai mare teolog al Bisericii creștine, cu privire la generația sfârșitului. În pofida creșterilor economice, accesului la informație și tehnologie de ultimă generație, lume este într-o continuă frământare. Ceva s-a schimbat în comportamentul oamenilor, chiar și al celor care trec pragul caselor de rugăciune. În trecut, oamenii au dus pământul acesta până în pragul distrugerii prin neascultarea și răzvrătirea lor. Astăzi vocea cea mai puternică nu se aude în Biserică, la rugăciune, în cântare, a celor sfinți, ci este glasul celor nesupuși, rebelioși, oameni care influențează viața generației viitoare. Este un slogan ieftin care cheamă la libertate, o libertate prost înțeleasă. Cu toată această stare, există speranță. Domnul cunoaște pe cei ce sunt ai Lui, iar Biserica Sa va rămâne în picioare, stând în fața acestui val pe care lumea l-a ridicat împotriva a tot ce este sfânt. Biserica se închină în fața Celui de care ascultă nu numai vântul și marea, ci și Satana cu demonii lui. Vremuri grele au fost, și sunt, dar Dumnezeu rămâne neschimbat, El ține totul sub control ca să se facă voia Lui și în Cer și pe pământ.
Numai bine

Categorii:Uncategorized

Puterea simplității

5 ianuarie 2018 Un comentariu

În experiența lui Pavel, apostolul, apare cu predilecție acest discurs al simplității. Era un om pregătit din punct de vedere teologic, educațional, realizat din multe puncte de vedere, dar, atunci când a cunoscut harul lui Dumnezeu, a înțeles adevărata scară a valorilor. Când Isus i-a spus ,,Harul Meu îți este îndeajuns”, a înțeles că ceea ce Dumnezeu îți oferă este suficient să fii împlinit, să-ți trăiești viața cu un ideal măreț. Astăzi, mai mult ca oricând, este tot mai complicat să fi simplu. Simplitatea nu mai este atractivă, nu încântă, nu inspiră, asta în condițiile în care totul în jur este într-o continuă schimbare. Slujbele simple sunt considerate depășite, simplitatea în închinare trece ca ceva care nu atrage, muzica corală sau instrumentală par ceva îmbătrânit, învechit. Adaptarea mesajului creștin la contextul societății postmoderne nu înseamnă o abdicare de la ceea ce Biserica a avut de la Cristos, și anume suficiența harului venit din Cer. Isus ne-a spus că Cel care îi va convinge pe oameni că sunt păcătoși este Duhul Sfânt, iar El nu are nevoie de tehnica cuiva de manipulare a sentimentelor umane, sau de arta persuasiunii pentru a străpunge inima împovărată a unui păcătos. A fi simplu este începutul unei umblări cu Dumnezeu într-o lume tot mai complicată.

Categorii:Uncategorized