Arhiva

Archive for noiembrie 2018

Tăcerea lui Dumnezeu

25 noiembrie 2018 Lasă un comentariu

Cred că ceea ce ne dorim cel mai mult este ca Dumnezeu să vorbească cu noi. Sigur, sunt oameni care spun că au vorbit ei cu Dumnezeu despre noi și ne transmit mesaje din partea lui, dar cea mai arzătoare dorință a unei inimi în așteptare este aceea de a comunica cu Dumnezeu și de a primi din partea Lui răspunsuri edificatoare. Scriptura ne descoperă una dintre atitudinile lui Dumnezeu față de noi cu care ne împăcăm cel mai greu, și anume tăcerea Lui. De ce tace Dumnezeu? Este întrebarea pe care o aud adesea în multe situații de slujire. Oamenii se simt uitați, sau abandonați de Dumnezeu în momentele în care așteaptă cu nerăbdare un răspuns din partea Lui. Isus a tăcut adesea, deși avea ce să le spună oamenilor. Tăcerea Lui nu înseamnă nici pe departe că El nu are cuvinte, sau că și-a abandonat misiunea, ori că noi nu mai suntem importanți pentru El, ci cred că în momentele de liniște ar trebui să avem încredere în bunătatea Sa cu care pregătește soluții, după Planul Său, pentru izbăvirea noastră. Tăcerea Lui nu trebuie să aducă panică în sufletul nostru, și nici să ne facă să alergăm disperați spre cei care ne pot amăgi că au mesaje din partea Lui, ci pur și simplu să credem și să așteptăm cu răbdare ajutorul divin care nu lipsește niciodată în încercare. El a vorbit mai dinainte ca să apară vreo situație neprevăzută în viața ucenicilor Săi:,,Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul veacurilor”. El ne garantează prezența Lui.

Crede-L!

Categorii:Uncategorized

Biruim prin Isus-Corul Bucovina

4 noiembrie 2018 Lasă un comentariu

Categorii:Uncategorized

Grupul Betleem-Bivolărie

4 noiembrie 2018 Un comentariu

Categorii:Uncategorized

Corul Bucovina

4 noiembrie 2018 Lasă un comentariu

Categorii:Uncategorized