Arhiva

Archive for septembrie 2019

Cu candelele aproape stinse

25 septembrie 2019 2 comentarii

La finalul unui proces de instruire prin care au trecut ucenicii Domnului Isus, cu pregătire teoretică, dar și practică, aceștia aud de la Învățătorul lor că urmează un timp în care li se cere cu insistență să vegheze. Pe deoparte le se cerea să vestească mesajul Împărăției cerurilor în toată lumea, iar pe de altă parte, să stea într-o așteptare activă. Vedem ilustrat lucrul acesta cel mai bine în pilda celor zece fecioare. În această poveste, undeva pe la miezul nopții așteptării fecioarelor, la strigătul unui curier special, încep evaluările acestora. Curios, candelele lor au ars în timp ce ele dormeau, iar când s-au trezit, cinci dintre ele au realizat că li se sting candelele. În încercarea disperată de a-și ține candelele aprinse, acestea și-au părăsit locul, iar în final au rămas afară. Sigur, sunt multe întrebări care se pot pune textului, nu despre ele aș vrea să scriu, ci despre faptul că aceste fecioare nechibzuite au luciditatea să realizeze că este o chestiune de timp până când se vor stinge cadelele lor, că eroarea lor a stat în superficialitatea cu care au tratat instrucțiunile primite de la Cel care le-a făcut invitația. Ecoul dezinteresului s-a auzit cel mai bine în acele clipe de cercetare târzie din noapte, când de fapt nu se mai putea face nimic. Ce ne învață Isus? În așteptarea venirii Sale, să fim cu ochii pe lumina candelelor noastre ca să nu se stingă.

Doamne ajută, Doamne dă izbândă!

Categorii:Uncategorized

Mentalitatea de tip ‘Abner’.

6 septembrie 2019 Lasă un comentariu

Istoria conflictului dintre Saul și David ocupă un spațiu generos pe paginile Sfintei Scripturi. Printre personajele implicate în acest conflict a fost și generalul lui Saul pe nume Abner, fiul lui Ner. Dincolo de faptul că nu-l păzește pe Saul în timpul nopții, iar acesta a fost în pericol de moarte de nenumărate ori, Abner ajunge să-și măsoare puterea cu un tânăr curajos pe nume Asael, fratele lui Ioab și văr cu David. Interesant, sau nu, în bătălia de pe muntele Ghilboa dintre Saul și filisteni, mor toți vitejii lui Israel, Saul și Ionatan, mai puțin…..Abner. Nu știm cum scapă omul acesta, cert este că mai târziu îl găsim stând lângă poaspătul împărat, Iș-Boșet fiul lui Saul. Abia acum se vede caracterul acestui om ascuns. Când Iș-Boșet i-a reproșat faptul că a întrecut măsura intrând la țiitoarea tatălui său Saul, Abner îl trădează și fuge la David oferindu-i serviciile sale militare. Nu mai apucă, este prins de Ioab, răzbunătorul sângelui fratelui său Asael, care îl ucide. Trist! Ce ne învață această istorie? Observăm astăzi printre cei care vin să se închine cu noi niște oameni cu mentalitatea de tip ‘Abner’ care se învârt prin părtășiile noastre. Sunt oamenii cărora nu apuci să le faci vreo observație asupra unui lucru sau altul că pleacă dintr-odată spre cei pe care îi știu că sunt opozanții tăi. Nu-i plânge, oricum nu te poți baza pe ei deoarece au trădarea în sânge. Ei stau întotdeauna lângă cei pe care îi pot manipula cum vor ei și luptă doar pentru interesul lor, iar când sunt dați pe față fug de răspundere. Oamenii aceștia nu se pot ascunde la nesfârșit, caracterul îi va trăda într-o zi și atunci se va vădi faptul că n-au fost niciodată parte din poporul lui Dumnezeu.

Categorii:Uncategorized