Arhiva

Archive for februarie 2020

Lecția rugăciunii

27 februarie 2020 Lasă un comentariu

Cine ar mai cere azi Domnului să-l învețe să se roage? Ucenicii lui Isus, au făcut-o. Au insistat pe lângă Învățătorul lor ca să-i pregătescă într-un domeniu vital al vieții de credință, și anume, să se roage fierbinte. E un subiect închis pentru mulți credincioși. Avem repetății de cor, de orchestre și fanfare, pentru grupuri de tineri și copii, DAR nu avem timp rezervat…instruirii în vederea rugăciunii. Într-o generație care lasă să se înțeleagă că le știe pe toate, ne vedem în postura unei misiuni aproape imposibilă în încercarea de a preda acestei generații lecția rugăciunii. Ce ar trebui să se întâmple? O trezire duhovnicească care să ne deschidă ochii să vedem drumul spre locul rugăciunii, spre altarul în fața căruia n-am mai îngenunchiat de mult timp. Urgența acestor zile este legată de luptă cu provocările vieții acesteia, provocări care ne solicită răspunsuri inspirate obținute pe genunchi. Cred că, odată învățată lecția rugăciunii, ne va fi mult mai ușor să transformăm orice situație într-un motiv de rugă înaintea Stăpânului din Cer, care este gata să ne asculte. Lecția rugăciunii nu numai că ne este predată în fiecare zi, dar este întotdeauna urmată de aplicația practică. În fiecare zi este testată la tot pasul. Cu ce să începi? Cu o rugăciune. Restul vine de la Duhul Sfânt.

Veniți să ne rugăm!

Categorii:Uncategorized

Ajutorul din zorii zilei

21 februarie 2020 Un comentariu

Una dintre curiozitățile pe care le-am avut în timpul vizitei în Țara sfântă a fost să prind un răsărit de soare pe malul Mării moarte. A fost ceva magnific! Răsăritul, așa cum mărturisea și împăratul David, aduce cu sine speranța și veselia. În zorii zilei în care am privit răsăritul, mi-am amintit de cuvintele fiilor lui Core care spuneau: Dumnezeu o ajută în revărsatul zorilor!(Ps. 46, 5). Dimineața se înnoiesc îndurările și bunătățile Domnului față de cei credincioși, dar și faptul că, tot în revărsatul zorilor, Domnul este gata să ofere aleșilor Săi ajutorul de care au nevoie în ziua respectivă ca să fie biruitori. Ne gândim adesea că dimineața este momentul în care o luăm de la capăt, că ne-am odihnit suficient ca să facem față provocărilor zilei, că ne vom gestiona rezervele în așa fel încât să nu lăsăm lucruri nefinalizate. Ceea ce uităm deseori este faptul că, în timpul odihnei noastre de peste noapte, Domnul cel Atotputernic a pregătit ajutorul Său pentru noi în așa fel încât să nu fim copleșiți de poverile vieții acesteia. Dimineața vine veselia, mărturisea David în fața luptătorilor săi. Era o declarație a speranței în așteptarea ajutorului iminent promis de Domnul. După astfel de dimineți memorabile, David va spune cu multă siguranță: Binecuvântat să fie Domnul care zilnic ne poartă povara, Dumnezeu, Mântuirea noastră.(Ps.68,19).

Categorii:Uncategorized

Ghețimani, locul asumării.

11 februarie 2020 Lasă un comentariu

Grădina Ghețimani are istoria ei. E locul unde mergea Mântuitorul adesea cu ucenicii Săi ca să se roage. În pofida zgomotului creat de mulțimea pelerinilor care vin aici, vizitatori care vorbesc între ei despre ceea ce s-a întâmplat acolo, cu toate acestea, Ghețimani îți impune respectul și tăcerea. Parcă se aude și astăzi ecoul bătăliei purtată de Isus în noaptea aceea, atunci când, rugându-Se, a fost gata să bea Paharul mâniei lui Dumnezeu în locul nostru. Ghețimani este locul unde Isus S-a rugat pentru noi cu strigăte mari și cu lacrimi, acolo unde S-a aruncat cu fața la pământ ca să strige spre Tatăl ca să se facă voia Lui. Pelerin fiind, nu poți trece cu ușurință peste vizita acestui loc încărcat de istorie. Sentimentul cu care pleci de aici este bucuria faptului că după noaptea înfiorătoare a luptei a venit dimineața Învierii care ne-a dat o nădejde veșnică. Trebuie să fim  recunoscători Marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor, Isus Cristos, pentru ceea ce a câștigat pentru noi la Golgota, dar și în Ghețimani.

Categorii:Uncategorized