Arhiva

Archive for martie 2020

Izolare și schimbare

30 martie 2020 Un comentariu

Categorii:Uncategorized

Bănuielile rele

În povestea lui Iosif, fiul vândut al lui Iacov, este un episod despre care aș vrea să scriu câteva rânduri. După înălțarea lui Iosif în poziția de dregător al Egiptului, când acesta administra toate resursele țării, a venit momentul în care i-a reîntâlnit pe frații săi. A fost o primă întâlnire dintre el și frații săi, după care a fost reținut captiv Simeon. A urmat cea de a doua întâlnire, înainte de care frații lui Iosif au fost introduși într-o sală de ospăț și unde au fost pregătiți să ia masa cu dregătorul Egiptului. Ce schimbare de situație! Ar fi trebuit să tresalte de bucurie că li s-a făcut o asemenea cinste. Dar, frații lui Iosif vorbesc între ei și ajung la uluitoarea concluzie. Nu zic nimic despre cinste, despre generozitate, despre favoarea dregătorului, ci în concluzia lor ei spun: Ne-au adus aici ca să ne fure măgarii!!!! Uluitor! Cum, în casa celui mai puternic și bogat om al Egiptului să te găndești că adevăratul motiv al invitației este acela de a te deposeda de niște măgari slăbănogiți de care n-avea nevoie nimeni? Ce lecție! În general oamenii privesc invitația lui Dumnezeu de a intra în Împărăția Sa ca pe un schimb ne avantajos pentru ei. Privesc la lucrurile pe care le lasă în urmă și le compară adesea cu ceea ce le-a adus mântuirea lui Dumnezeu.  Să nu uităm că nouă ni s-a făcut o cinste deosebită de către Domnul, iar lucrul acesta trebuie să ne bucure sufletele și să fim recunoscători.

Categorii:Uncategorized

Încercarea de foc!

Sunt uimit de cuvintele lui Petru care ne vorbește despre un tip de încercare necunoscut Bisericii din acele vremuri. El numește această metodă divină ca fiind încercare de foc din mijlocul vostru!(1 Petru 4, 12). Cei mai mulți din Biserică priveau această experiență ca ceva ciudat care a venit peste ei. Metoda divină de încercare a poporului Său era nouă, necunoscută. Ce să le spui unor astfel de credincioși? Cum să explici un asemenea instrument divin? Petru vorbește despre această metodă divină ca fiind una specială. Ea vine să pună în evidență tăria acumulată a unui om neprihănit, o putere dobândită prin harul Domnului. Încercarea de foc este un nivel superior de testare a credinței, atunci când trecem de la întristările ușoare și de o clipă, și suntem duși prin proba de foc ca să se vadă în noi chipul Celui care ne-a salvat. Nu trebuie să fim surprinși de metoda pe care o alege Dumnezeu pentru a-Și încerca credincioșii, câtă vreme în noi lucrează harul lui Dumnezeu, El face tot ce vrea. Deși vremurile s-au schimbat, metoda rămâne aceeași.

Categorii:Uncategorized

Temeri, justificate sau nu.

4 martie 2020 Un comentariu

Teama este un sentiment care face parte din cotidianul vieții noastre. Ea se cuibărește în lăutrul nostru și începe să erodeze încetul cu încetul încrederea pe care ne-am întemeiat credința. Sunt mai multe tipuri de temeri. În Scriptură întâlnim un om, David, care a cerut Domnului să-l izbăvească din aceste temeri care au pătrus în sufletul lui. Teama lui era legată de lupta de zi cu zi ca să rămână un om după inima lui Dumnezeu. Teama de a nu rata ținta propriei vieți, potrivit cu chemarea lui Dumnezeu. Curajul din fața lui Goliat a fost înlocuit mai târziu cu curajul de a alege să nu-ți face singur dreptate în fața lui Saul. David ne spune că temerile vin și trec, Dumnezeu rămâne Acelaș. În schimb, în Noul Testament, Pavel, apostolul, vorbește despre temerile adunate în suflet ca fiind mai debrabă o grijă părintească cu privire la evoluția spirituală a credincioșilor pe care i-a format în timp. Teama ca nu cumva ceea ce a început în Duhul, să nu fârșească în firea pământească. Temerile acestor oameni nu au nimic a face cu teama zilei de mâine, sau cu bolile care pot veni la un moment dat peste noi. Ele au de a face cu imprevizibilitatea vieții de credință, când ni se cere doar să credem că planul lui Dumnezeu este cel mai bun pentru noi. E teama cu care poți trăi. Nu întâmpător, Isus după Învierea Sa din morți le-a spus femeilor mironosițe: Nu vă temeți!

Categorii:Uncategorized