Vorbe

Cele mai multe daruri duhovnicești amintite în 1 Cor.12 sunt manifestări ale Duhului Sfânt prin vorbirea omului. Avem daruri sub formă de cuvinte: de înțelepciune, de cunoștință, de deosebire între duhuri, cuvinte de credință, cuvinte profetice, în altă limbă, și de tălmăcire a limbilor. Uimitor! Cele mai multe lucruri prin care se zidește o Biserică vin prin cuvintele primite de un om direct de la Duhul Sfânt, care împarte darurile Sale după cum voiește El! Scopul Lui este să zidească Biserica prin intermediul cuvintelor pline de putere pe care le inspiră celor care au primit daruri de la EL.

Din nefericire nu toate cuvintele pe care le auzim între frați sunt venite de la Duhul Sfânt, măcar că unii dintre ei invocă o rugăciune preliminară atunci când revarsă spre alți un iureș de vorbe. Ar trebui să ne aducem aminte de Petru care a primit o lecție de la Învățătorul Său, Isus, care i-a spus: Cuvintele acestea nu vin de la Tatăl, ci de la diavolul. Ce a învățat de aici? Că este bine să analizezi gândurile care îți vin la un moment dat și să vezi dacă vin de sus, de la Părintele luminilor în care nu este schimbare, sau din alte surse.

Pentru apostolul Pavel, cuvintele pot zidi sufletele credincioșilor, sau pot roade ca și cangrena în lăuntrul unui om. Cuvinte avem, sunt la discreție, discernere spirituală ne trebuie, iar asta vine doar de la Duhul Sfânt. Realizăm mai mult ca oricând că, nu este importat doar ceea ce spunem, ci și ceea ce ascultăm. Una e să ai în inimă cuvinte de la Duhul Sfânt, și alta e să primești cuvinte care îți rod credința.

Categorii:Uncategorized
  1. Daniel
    20 aprilie 2020 la 8:16

    O!
    De-am înțelege….
    Te-am asculta…..

  2. Baicu Laurențiu
    20 aprilie 2020 la 10:51

    Mie mi-a vorbit Dumnezeu prin acest mesaj și va mulțumesc pentru că v-ați ostenit și ați scris acest gând! Dumnezeu sa va deschidă ușă de cuvânt în continuare și să vă umple cu Duh Sfant!
    De multe ori dăm frâu liber gândurilor noastre, gurii noastre, urechilor noastre și ne trezim cu slăbiciuni în vorbire, în comportament, în trăirea noastră (în mod special în afara bisericii).
    Pe mine ma bucura tare mult faptul ca deși noi oamenii răscumpărați în Domnul Isus Hristos suntem atât de slabi pe calea credinței, totuși Dumnezeu ne arată că exista sansă de reabilitare a ființei noastre tocmai prin trairea lui Petru, care înainte de Rusalii avea multe slabiciuni pe calea credinței și vedem un Petru cu o vorbire lumeasca, vedem frică, lepădare de Domnul, necredință… Dar după un timp foarte scurt vedem in Petru o ființă noua care este plin de îndrăzneală, vedem curajul cu care propovăduieste invierea Domnului într-o vreme cu mari tulburări în aceasta privință, ill vedem pe Petru că a ajuns la maturitate în cele sfinte, a devenit Apostol și pe el sa zidit biserica Domnului Isus Hristos si este plin de puterea Duhului Sfant.
    În concluzie noi trebuie sa rămânem lângă Dumnezeu, să nu ne îndepărtăm de invatatura duhovniceasca, sa rămânem în unitate cu biserica Domnului Isus Hristos, în rugăciune și cu Duhul și cu mintea și cu nadejdea ca cel ce a început aceasta lucrare de restaurare în noi, o va duce la desavarsire.
    Miei, Mielușei și Oițe

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: