Pustia și beneficiile ei

13 noiembrie 2019 Lasă un comentariu

Pustia, ca și loc fizic, a fost spațiu în care s-au format mari oameni ai lui Dumnezeu înainte de a primi o nouă însărcinare de la Domnul lor. Moise a fost nevoit să petreacă cea mai mare parte a vieții sale în pustiu. În primă fază a fugit de egipteni în pustiu, unde a stat timp de 40 de ani, pentru ca mai apoi să conducă poporul evreu spre Canaan tot prin pustiu, și tot 40 de ani. Ce a născut în Moise prima experiență a pustiului? După această primă experiență se văd la Moise două însușiri deosebite: devine cel mai blând om de pe pământ, și este recunoscut ca un om al rugăciunii. Prima este o investiție în caracterul lui, iar cea de a doua în experința sa. Aceste calități îi vor fi testate adesea în următoarea experiență, atunci când conduce poporul Israel prin pustie. Cel mai semnificativ moment de după prima experiență s-a petrecut la întâlnirea lui Moise cu Faraonul Egiptului, care, după ce l-a ascultat, i-a cerut de câteva ori să se roage pentru el. Uimitor! Un străin credea mai mult în puterea rugăciunilor lui Moise decât cei din poporul său. Dumnezeu ne trece adesea prin experiențe în timpul cărora vrea să formeze caracterul nostru și să ne îmbogățească cu daruri duhovnicești pentru a-i încuraja pe alții. Pustia nu-ți ia ceva din ceea ce ai, din contră, îți va completa ceea ce mai lipsește credinței tale, iar oamenii vor vedea diferența.

Categorii:Uncategorized

Aproape, și totuși atât de departe

30 octombrie 2019 Lasă un comentariu

Isus i-a spus unui învățat al vremii că nu este departe de Împărăția lui Dumnezeu. Ce a priceput acest erudit din remarca Domnului? Nu știm! Ceea ce putem deduce este faptul că observația făcută de Isus este mai degrabă o amabilitate față de un om care, deși cercetase sulurile sfinte, n-a reușit să pună în valoare descoperirea teologică făcută. Când Dumnezeu îți spune că ești aproape de intrarea în binecuvântare ar trebui  să te neliniștească. Da, este o încurajare temporară, dar din perspectiva iminenței sfârșitului nu liniștește, din contră. Trebuie să o vedem ca pe o urgență. Credeți că a mai vorbit Isus vreodată cu personajul aflat în discuție? Nu, nu mai era cazul! L-a lăsat să mediteze la lucrurile pe care trebuie să le schimbe, iar mai apoi să-L caute și să-L urmeze. Mesajul lui Isus a fost și a rămas acelaș: Împărația lui Dumnezeu vine în inima ta ca un cuvânt care naște credință, pentru ca mai apoi, prin acea credință, să-ți schimbi viața și să trăiești în așteptarea venirii Împărăției cerurilor în care poți intra.

Categorii:Uncategorized

Rătăcirea asistată

16 octombrie 2019 Lasă un comentariu

În epistola lui Iuda, fratele Domnului Isus, este amintită una dintre cele mai controversate experiențe avute de poporul evreu. Și anume, ni se spune că după ce evreii au ieșit din Egipt, au fost conduși în pustie, iar acolo au rătăcit. Cum să rătăcești drumul timp de 40 de ani având cu tine Stâlpul de Nor și de Foc care să te călăuzească? Cum, intenționat au fost duși în rătăcire? Răspunsul este unul complex. De fapt, Dumnezeu Și-a dorit un popor ascultător și cu inima alipită de El pe care să-l fericească. Rătăcirea a început în momentul în care și-a făcut loc în inima lor nemulțumirea care i-a făcut să cârtească înaintea Domnului. Un om nemulțumit contestată tot ce se poate contesta, și nu ezită niciodată să-și exprime convingerile. Dumnezeu i-a dus pe evrei pe un drum pe care cei mai mulți dintre ei au pierdut lupta cu stăpânirea de sine și cu propria transformare, pierind în pustie. În esență, rătăcirea asistată este acea îngăduință pe care Dumnezeu o arată față de cei nemulțumiți, cârtitori și bârfitori, cărora le dă timp de schimbare înainte de judecată. Rătăcirea are în ea însăș ideea de confuzie, o dezorientare spirituală vădită, care vine pe fondul unei lipse de convingere că deciziile pe care le iau cei îndreptățiți să conducă sunt menite să dea o direcție clară vieții spirituale. Rătăcirea este o experiență conștientă, asumată și vinovată atunci când, din mândrie, refuzi direcția pe care Dumnezeu vrea să o dea vieții tale pentru că ai propria-ți linie de gândire după care vrei să mergi.

Categorii:Uncategorized

Sindromul Core

8 octombrie 2019 Lasă un comentariu

Core, acest personaj biblic, contemporan cu marii bărbați ai lui Israel, Moise, Aaron, Iosua sau Caleb, și-a sfârșit în mod tragic alergarea pe pământ din cauza unei rebeliuni din care a făcut parte. Scriptura ne amintește dramatismul sfârșitului lui Core și al celor care l-au urmat. Se trece foarte ușor peste un aspect important al acestei drame, și anume că a doua zi după moartea năpraznică a lui Core, mor încă 14 600 de evrei. De ce? Aici începe povestea lui Core. El n-a ținut nemulțumirea pentru sine, a povestit-o, s-a multiplicat, iar sindromul Core a cuprins un număr însemnat de oameni care l-au crezut și care i-au dat dreptate, și care i-au multiplicat nemulțumirile. Uitându-ne la sfârșitul lor putem spune că au fost uniți în manifestarea lor și sunt uniți și în moartea lor. Pentru vecie. Ce putem învăța din această istorie? Sindromul Core este prezent în fiecare generație. Observăm că este suficientă o nemulțumire născută în inima cuiva și o încurajare din partea celui care îi împărtășește neîmplinirile unui asemenea om și gata, deja s-a multiplicat răul. Nemulțumirea găsește întotdeauna o ureche potrivită și o gură care să o exprime în așa fel încât să i se dea dreptate. Cum poți învinge nemulțumirea? Asigură-te că este a ta, nu ai împrumutat-o de la alții. Ține-o în suflet și n-o vorbi decât cu Dumnezeu, iar El îți poate desluși lucrurile ca să le poți înțelege și să fii eliberat. Nu uita, stai departe de oameni care vor să-și depoziteze nemulțumirile lor în sufletul tău, locul din suflet este și așa prea strâmpt pentru propriile-ți nemulțumiri ca să mai primești de la alții.

Fii mulțumitor!

Categorii:Uncategorized

Cu candelele aproape stinse

25 septembrie 2019 2 comentarii

La finalul unui proces de instruire prin care au trecut ucenicii Domnului Isus, cu pregătire teoretică, dar și practică, aceștia aud de la Învățătorul lor că urmează un timp în care li se cere cu insistență să vegheze. Pe deoparte le se cerea să vestească mesajul Împărăției cerurilor în toată lumea, iar pe de altă parte, să stea într-o așteptare activă. Vedem ilustrat lucrul acesta cel mai bine în pilda celor zece fecioare. În această poveste, undeva pe la miezul nopții așteptării fecioarelor, la strigătul unui curier special, încep evaluările acestora. Curios, candelele lor au ars în timp ce ele dormeau, iar când s-au trezit, cinci dintre ele au realizat că li se sting candelele. În încercarea disperată de a-și ține candelele aprinse, acestea și-au părăsit locul, iar în final au rămas afară. Sigur, sunt multe întrebări care se pot pune textului, nu despre ele aș vrea să scriu, ci despre faptul că aceste fecioare nechibzuite au luciditatea să realizeze că este o chestiune de timp până când se vor stinge cadelele lor, că eroarea lor a stat în superficialitatea cu care au tratat instrucțiunile primite de la Cel care le-a făcut invitația. Ecoul dezinteresului s-a auzit cel mai bine în acele clipe de cercetare târzie din noapte, când de fapt nu se mai putea face nimic. Ce ne învață Isus? În așteptarea venirii Sale, să fim cu ochii pe lumina candelelor noastre ca să nu se stingă.

Doamne ajută, Doamne dă izbândă!

Categorii:Uncategorized

Mentalitatea de tip ‘Abner’.

6 septembrie 2019 Lasă un comentariu

Istoria conflictului dintre Saul și David ocupă un spațiu generos pe paginile Sfintei Scripturi. Printre personajele implicate în acest conflict a fost și generalul lui Saul pe nume Abner, fiul lui Ner. Dincolo de faptul că nu-l păzește pe Saul în timpul nopții, iar acesta a fost în pericol de moarte de nenumărate ori, Abner ajunge să-și măsoare puterea cu un tânăr curajos pe nume Asael, fratele lui Ioab și văr cu David. Interesant, sau nu, în bătălia de pe muntele Ghilboa dintre Saul și filisteni, mor toți vitejii lui Israel, Saul și Ionatan, mai puțin…..Abner. Nu știm cum scapă omul acesta, cert este că mai târziu îl găsim stând lângă poaspătul împărat, Iș-Boșet fiul lui Saul. Abia acum se vede caracterul acestui om ascuns. Când Iș-Boșet i-a reproșat faptul că a întrecut măsura intrând la țiitoarea tatălui său Saul, Abner îl trădează și fuge la David oferindu-i serviciile sale militare. Nu mai apucă, este prins de Ioab, răzbunătorul sângelui fratelui său Asael, care îl ucide. Trist! Ce ne învață această istorie? Observăm astăzi printre cei care vin să se închine cu noi niște oameni cu mentalitatea de tip ‘Abner’ care se învârt prin părtășiile noastre. Sunt oamenii cărora nu apuci să le faci vreo observație asupra unui lucru sau altul că pleacă dintr-odată spre cei pe care îi știu că sunt opozanții tăi. Nu-i plânge, oricum nu te poți baza pe ei deoarece au trădarea în sânge. Ei stau întotdeauna lângă cei pe care îi pot manipula cum vor ei și luptă doar pentru interesul lor, iar când sunt dați pe față fug de răspundere. Oamenii aceștia nu se pot ascunde la nesfârșit, caracterul îi va trăda într-o zi și atunci se va vădi faptul că n-au fost niciodată parte din poporul lui Dumnezeu.

Categorii:Uncategorized

Unora le-a rămas doar numele

Isus a spus unor oameni din Sardes că a rămas doar numele de ei, în rest moarte cât cuprinde. Stai și te întrebi: De ce îi lasă Isus pe acești oameni morți spirituali să-și poarte numele printre cei vii care slujesc în Biserica Sa? E greu de înțeles și greu de explicat acest aspect! Pare că pe Isus nu-L deranjează faptul că cei care și-au pierdut viața spirituală defilează nestingheriți prin propria-I ogradă. Și mai mult de atât, îi lasă și pe alții să-i urmeze pe astfel de oameni ca și când nu s-ar simți deranjat de acest aspect. Poate doar în aparență. Isus ne atrage atenție asupra faptului că ceea ce le-a mai rămas acestor nefericiți este să-ți promoveze numele după care erau cunoscuți mai demult, un nume scris pe pământ spre osândă, și nu după viața trăită pentru Domnul că nimeni nu-și aduceau aminte de realizările lor în credință. Dacă s-au lăudat cu ceva, s-au lăudat cu ceea ce n-au făcut ei, doar erau acolo unde se întâmplau lucrurile și lucrările iar ei furau startul și se lăudau cu munca și lupta altora. Poate le-a mers cu oamenii, dar se vede că nu le-a mers cu Dumnezeu. Deși acești oameni nu se mai pot salva și nici nu-i pot ajuta pe cei care îi urmează, cu toate astea sunt îngăduiți de Domnul până la o vreme. Până când? Până când cei ca ei vor fi toți în acelaș loc ca să fie judecați ca Anania și Safira care L-au mințit pe Duhul Sfânt. Ce soartă tristă! Isus se adresează celor care n-au pierdut harul vieții ca să nu cadă în aceași pildă de neascultare ca cei care își poartă azi doar numele. Lor atât le-a mai rămas.

Categorii:Uncategorized